Legenda podului de la Ponoarele, numit si podul lui Dumnezeu.

0

Legenda Podului lui Dumnezeu. Podul se află la Ponoarele.

Numele podului vine de la o legendă în care Dumnezeu este chemat să alunge pe diavolul care era în acea peșteră de sub pod, și astfel Dumnezeu dărâmă intrarea peșterii (Peștera Ponoarele), să închidă acolo pe cel rău. Cel negru scapă, dar a rămas podul 🙂

Puntea este făcută dintr-o lespede mare de calcar prăbușită peste două puncte de susținere. Timp de sute de ani nu s-a lăsat impresionată indiferent de cine îl trecea, nu de alta, dar plafonul are câțiva metri grosime. În total podul are 30 de metri lungime.Dacă nu ați ajuns încă în la Ponoarele, trebuie să știți că întreaga zonă este de o frumusețe deosebită.

Este o zonă carstică ce își arată splendorile celui care o vizitează, stâncile sunt la tot pasul, la fel și grotele, iar primăvara, liliacul împânzește dealurile cu mirosul său. Liliacul are chiar și o sărbătoare dedicată, sărbătoare care se desfășoară de obicei în luna martie.

Chiar lângă pod se află lacurile carstice Zătonul Mare și Zătonul Mic. Zătonul Mare ajunge în vremurile ploioase să dețină o adâncime de 20 de metri și o suprafață de aproape 2 kilometri pătrați. Iar vara, toată apa este înghițită de galeriile de la sorbul Peșterii Bulba și lacul seacă. Iar ca să aveți o idee despre cât de răspândite sunt galeriile din zona Ponoarele, ele se întind pe aproape toată suprafața comunei.

Și ca peisajul carstic să fie complet, între pod și Zătonul Mare găsim o zonă cu Lapiezuri. Acestea sunt creste calcaroase erodate de apă. Practic un întreg deal este ornat cu șanțuri și creste din calcar ce formează două câmpuri distincte: Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei, numite astfel după cele două frumuseţi ale antichităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here