Ingrijirea trandafirilor toamna.
Toamna este cel mai potrivit anotimp pentru îngrijirea în cele mai bune condiții a trandafirilor. Și asta pentru că acum se fac atât tunderea, cât și pregătirea lor pentru iarnă, pentru perioada geroasă. Tunderea trandafirilor se realizează deseori în februarie și martie, însă cei cu flori mari trebuie tunși în mod obligatoriu și pe parcursul toamnei, nu înainte ca temperaturile de 30 de grade de peste zi să dispară. Pentru că aceste flori merită atenția cuvenită, specialiștii ne dau câteva sfaturi și trucuri de îngrijire de care e bine să se țină cont în perioada următoare.
– Tăiatul (tunderea) trandafirilor înseamnă de fapt toaletarea acestora, la fel cum se toaletează și copacii pentru a nu li se rupe ramurile în urma diverselor fenomene meteo precum vânt, furtună, ninsori abundente. La trandafiri, până și chiciura poate avea efecte negative, rupând tulpinile sau afectându-le serios.
– Tăierea de toamnă nu este substanțială, nu este drastică, dar scade talia tufei (până la 50 cm pentru trandafirii de tip tufă) și scurtează suficient ramurile. Atenție, tăierea nu se aplică și la trandafirii urcători, la care ramurile se taie numai primăvara! Toamna trandafirii urcători trebuie pregătiți pentru iarnă prin legarea ramurilor. În pregătirea trandafirilor pentru iarnă trebuie să aveți în vedere chiar și tăierea ramurilor altor plante care trăiesc lângă aceștia.
Nu doar tăiere
Potrivit FamousRoses, tăierea trandafirilor este numai începutul dintr-o serie de acțiuni. În primul rând, se mușuroiesc bine, ca să supraviețuiască iernii. Pasul doi este să se aplice tratamentul fitosanitar: se ia o soluție specifică pe bază de cupru (Zeama Bordeleză) și se stropesc uniform trandafirii; preferabil cu o pompă de stropit sau cu orice altceva cu atomizor, pentru ca soluția să se răspândească uniform. Ce se întâmplă? Diversele cicatrici de pe ramuri pot dezvolta boli specifice, iar soluția pe bază de cupru face ca bolile specifice să nu mai apară, așadar imunizează trandafirii la aceste boli. De asemenea, cuprul ajută la maturizarea/lemnificarea ramurilor și astfel acestea vor rezista mult mai bine la ger.
Despre mușuroire
Termenul de mușuroire se traduce prin acoperirea bazei trandafirilor cu pământ afânat. Practica aceasta e cunoscută pentru că se întâlnește și la alte plante, nu numai la trandafiri. Pentru adăugarea de sol bine mărunțit, momentul optim, indiferent de tipul de trandafir, este sfârșitul lunii noiembrie. Explicația științifică a utilității adăugării de pământ mărunțit este destul de simplă: afânarea izolează termic, pe când bulgării mari de pământ, unii lângă alții, mai mult favorizează accesul aerului foarte rece spre altoiul plantei. În plus, vor fi descurajați să vină șoarecii. Îngrijirea trandafirilor nu se face numai o dată pe an, toamna, ci constant. Trandafirii sunt organisme vii, în fiecare moment evoluează și din această cauză au nevoie de îngrijire nu numai toamna, în scopul pregătirii pentru iarnă, ci și primăvara – prin tundere, și vara – tot prin tundere, dar și prin irigare și fertilizare. Tratamentul fitosanitar se face toamna în mod obligatoriu, dar dacă primăvara frunzele au o problemă de sănătate nu se va aștepta până la toamnă, ci se va acționa numaidecât.