Mierea se falsifică extrem de simplu cu zahăr invertit. De asemenea, se poate falsifica cu glucoză şi fructoză industrială. Unele sortimente pot conţine până la 95% zaharuri adăugate de om şi doar 5% miere. Aceasta iese la iveală însă doar după analizele de laborator.
Cum cumpăraţi o miere bună?
În primul rând, vă uitaţi pe etichetă. Dacă mierea conţine multă glucoză, aceasta înseamnă ca va cristaliza uşor. Este vorba de mierea polifloră, mierea de rapiţă sau cea de flori de pădure. Dacă un sortiment cu multă glucoză este cristalizat, cel mai probabil veţi cumpăra o miere naturală.
Dacă pe etichetă vedeţi un procent mare de fructoză, mierea nu cristalizează. Aceasta e mierea de salcâm, iar testul zaharisirii nu e valabil.
Când o gustaţi, indiferent de sortiment, mierea trebuie să fie parfumată, aromată, nu doar dulce. Este un alt test al calităţii.
După ce desfaceţi borcanul, turnaţi o linguriţă de miere în apă foarte rece: mierea naturală nu se dizolvă uşor.
Şi tot după ce deschideţi borcanul, puneţi o linguriţă pe o coală de hârtie. Mierea nu trebuie să se împrăştie cu repeziciune.
Orice miere cristalizează la un moment dat, dacă este o miere naturală. Totuși, la unele produse – mierea de salcâm, spre exemplu, cristalizarea se face după o perioadă mai lungă, acest lucru fiind și un atribut care îi ajută pe stupari să îi pună un preț mai mare. În fapt, nu este relevant acest aspect, întrucât mierea de rapiță cristalizează cel mai repede și, totuși, este la fel de sănătoasă și își păstrează toate proprietățile chiar și în forma…zaharisită.
Testul șervețelului. O altă metodă de testare a mierii poate fi şi „murdărirea” unui şervet alb de bucătărie cu o lingură de miere. Cea autentică nu pătează, pe când cele mai multe tipuri de miere artificială lasă pete gălbui.
Dar până la urmă contează să vă găsiţi un furnizor de încredere. Acesta nu ar trebui să încălzească mierea când o scoate din stup. Şi nici să hrănească albinele cu altceva în afară de miere.
