Cum sa mancam de sărbători ca sa nu ne ingrasam. Ce spun specialiștii.

0

Cum sa mancam de sărbători ca sa nu ne ingrasam. Ce spun specialiștii.

Regula 1

Nimic nu e interzis, însă trebuie să fie cu măsură. O măsură mică! Dr. Șerban Damian ne sfătuiește să gustăm câte puțin din fiecare, dar fără să exagerăm. Secretul succesului: moderația!  “Este în regulă să te bucuri de felurile de mâncare tradiționale, dacă îți plac, dar ai grijă la mărimea porțiilor. În loc de șapte sarmale, mănânca trei. În loc de trei felii de cozonac, alege una singură. Atenție și la caloriile “lichide”, cum ar fi băuturile carbogazoase, sucurile dulci, cocktail-urile, alcoolul, care se adună fără să-ți dai seama.”, spuneDr. Șerban Damian, nutriţionist,

Regula 2

Mănâncă încet, conștient. Deși regula este general valabila in viata de zi cu zi, ea ar trebui aplicată cu rigurozitate în perioada sărbătorilor. “Dacă tot e sărbătoare și te afli la o masă plină de bunătăți, savurează ce îți pui în farfurie. Fă pauză și lasă tăcâmurile jos între două înghitituri. Mestecă bine, fără grabă, acordând atenție fiecarui fel de mâncare, deoarece senzația de sațietate are nevoie de timp pentru a fi transmisă la creier. Este un sfat pe care ar trebui să-l aplicăm la orice masă, nu doar de Craciun.”,  explică dr. Șerban Damian.“Trebuie să conștientizăm “de ce mâncăm”. Mâncăm pentru că ne este foame, pentru că avem nevoie de nutrienții necesari sau pentru că ne place atmosfera? Mâncăm din solidartate cu cei cu care suntem la masă și care mănâncă, și nu vrem să fim considerați altfel? De obicei dacă refuzi, persoana care a gătit pentru tine se simte lezată, așadar cel mai indicat ar fi să îi spui din start ce cantitate de mâncare ești pregătit să mănânci, și toată lumea este fericită” – ne sfatuiește psihologul George Forţu.

Regula 3

Gătește mai puțin caloric. Orice preparat tradițional are și varianta lui mai dietetică. “Poți face sarmale cu carne de pui, curcan sau carne slabă de porc, salata Boeuf cu maioneză light (sau foarte puțină), poți folosi jumătate din cantitatea de zahăr la cozonac, etc.”, spune dr. Șerban Damian.

Regula 4

Profită de vizite. În general, masa de sărbători înseamnă o adunare în familie, între prieteni. Profită de aceste momente, să vorbești mai mult și să mănânci mai puțin! “Dacă faci pauză de fiecare dată când povestești ceva sau ai o conversație, vei mânca mai încetși deci ai mai multe șanse să-ți dai seama când te-ai săturat, ca să te oprești la timp. Nu trata sărbătorile ca pe “campionate de mâncat”, ci profită de această perioadă pentru a petrece timp în compania familiei și a prietenilor”, ne sfatuieștenutriţionistul Șerban Damian.

Regula 5

Spune STOP când te-ai săturat. Tentația e mare, felurile de mâncare sunt multe. Dacă există “bunătăți” din care nu ai gustat, lasă-le pentru următoarele mese. “Dacă te-ai săturat, dar ai vrea să încerci și alte feluri de mâncare, ia o pauzăsauașteaptă următoarea masăBunătățile nu pleacă nicăieri. Poți “repartiza” echilibrat delicatesele la toate cele trei mese, astfel încât să nu-ți îngreunezi digestia. Nu-i lasă pe ceilalți să-ți spună ce și cât să mănânci. Chiar dacă cei din jur se servesc cu încă o porție, nu ești obligată să faci la fel. Dacă vrei “să ții pasul” cu ei, mai bine mănâncă mai încet.”, ne recomandăDr. Șerban Damian, specialist în nutriție.

Regula 6

Fă mișcare de câte ori mănânci! Deși prin stil de viață sănătos se înțelege implicit și sportul, în perioada sărbătorilor tot mai mulți uită de el. “Un stil de viață activ este pentru tot timpul anului, nu doar pentru a compensa ceea ce ai mâncat de sărbători. Fă din mișcare o activitate plăcută și folosește zilele libere pentru plimbări 

Regula 7

Profită de zilele libere și odihnește-te. Perioada sărbătorilor este perfectă să îți încarci bateriile și să începi anul cu energie, așa că nu uita de odihnă. Dacă ești obosit, vei avea tendința să mănânci mai mult. Sărbătorile sunt o perioadă excelentă să-ți încarci bateriile, ca să începi noul an cu mai multă energie.

Regula 8

Stabilește-ți rezoluțiile pentru anul urmator! “Ar fi indicat să ne setăm un obiectiv pe care să îl împărțim în obiective mai mici pe care să le putem îndeplini, indiferent că vorbim de slăbit, de a începe un stil de viață sănătos și echilibrat, de a obține un nou job, sau un alt statut profesional. Pe scurt, să gândim pe termen lung, astfel încât atunci când facem bilanțul la final de an să vedem ce rezultate am obținut. Iar dacă nu reușești, apelază la specialist. Indiferent de cât de buni suntem în domeniul în care profesăm, nu putem să învățăm un alt mod de viață, decât prin relații.”, ne sfătuiește psihologul George Forţu.

Alt pericol de sărbători

Dulciurile și băuturile au în comun zahărul, un cunoscut inamic al sănătății orale. „Împreună cu bacteriile din cavitatea orală, el produce acizi care distrug smalțul dinților, ducând la apariția cariilor. Doar că nimeni nu se mai gândește la acest lucru de săbători. Deși, ar trebui.”, avertizează dr. Anca Oltean (www.ancaoltean.ro), medic primar ortodonție și estetică dento-facială.

Mic dejun care nu îngrașă

Se spune despre micul dejun că trebuie să fie cea mai bogată masă a zilei, însă, atunci când îți dorești o siluetă armonioasă, este extrem de important ce pui în meniu, chiar și la această primă masă din zi!