Despre puterea agheasmei
Din dorinţa de a descoperi o explicaţie pentru puterea tămăduitoare a agheasmei, savanţii au studiat în acelaşi timp structura apei simple şi a agheasmei. Astfel că, în testele efectuate în laboratoare de renume, cercetătorii au constatat că apa are memorie şi poate să păstreze în amintire emoţiile oamenilor. În acelaşi timp, ei au dovedit că apa are proprietăţi ieşite din comun şi că poate să transmită, pe mai departe, proprietăţile ei. De aceea, spun specialiştii, agheasma păstrează în memorie rugăciunea rostită la slujba de sfinţire. În urma studiilor , Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Novosibirsk, susţine că stropirea cu apă sfinţită a plantelor muribunde sau a animalelor bolnave, le readuce la viaţă. Totuşi, omul de ştiinţă mai adaugă în pledoaria sa că nici un chimist nu poate explica cum se petrece acest fenomen.
Apa sfinţită are proprietăţi deosebite
Savantul spune fără rezerve că apa sfinţită are o compoziţie chimică deosebită. Dacă într-un vas care conţine apă obişnuită se toarnă puţină agheasmă, atunci toată apa din acel recipient primeşte proprietăţile apei sfinţite.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, agheazma se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, în zilele de post, de sărbători sau la ceas de boală sau de mare necaz.
Apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, daruri şi puteri tămăduitoare şi simţitoare.Apa sfințită se folosește pentru curăţarea sufletelor şi a trupurilor, pentru vindecarea patimilor și pentru sfinţirea caselor. Prin folosirea ei în atâtea împrejurări ale vieții pământești, ‘creștinii caută să-l aibă permanent pe Dumnezeu aproape, pentru curăţenia sufletului, dar şi a trupului’, este de părere Stelian Gomboș, publicist și doctor în teologie.
Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.