FII OM!

0

1. Nu înjosi pe nimeni în viață
Și nici de sus la alții nu privi,
Nu ignora o lacrimă pe-o față,
Poate-n-tr-o zi pe fața ta va fi!

2. Nu-l umili pe cel mai slab ca tine
Nu-i vina lui c-așa a fost creat,
Te vezi erou și lumea-ți aparține,
Dar uiți că scări nu-s doar pentru urcat!

3. Nu neglija ascultă și răspunde,
O vorbă care ție-ți pare fleac,
Poate salva pe cel care-o aude
Și poate-n deznădejde a-i fi leac!

4. Suntem egali, fii om cu fiecare,
Lasă frumos pe unde-ai să pășești
E-o lege-a vieții fără expirare,
La fel cum dai, așa o să primești!

Poezie “Fii om!” ~ Versurile fac parte din volumul ” Intre lacrima si zambet”. Autor: Licuta Pantia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here