Greșeli pe care părinții le fac in educarea copiilor.

0

Greșeli pe care părinții le fac in educarea copiilor.

“Pregătește-ți copilul pentru drum, nu drumul pentru copilul tău.”

. Se ceartă în faţa copiilor

Copiii sunt foarte sensibili la conflictele adulţilor şi învaţă foarte mult observând comportamentele altora. Dacă cei mici văd că părinţii se înfurie, strigă unul la celălalt, vor învăţa că este în regulă să ţipe când au o problemă. Copiii ai căror părinţi îi lovesc, vor avea tendinţa de a lovi şi ei. Băieţii pot deveni mai agresivi, iar fetele mai stresate, deprimate atunci când văd certuri între părinţi.

Suntem în competiție cu alți părinți

Uneori ne temem că ai noștri copii vor fi lăsați în urmă. Ne temem că dacă nu vom ține pasul cu nebunia perioadelor lor pentru a îi ajuta să exceleze devreme, ei vor fi blocați în mediocritate pentru tot restul vieții lor.

Eu cred că si ei trebuie să facă eforturi și să înțeleagă că visele nu vin pe un platou de argint, iar atunci când le implementăm o atitudine de “câștigă cu orice preț”, permițându-le să calce pe alți oameni pentru a merge mai departe,  pierdem din vedere caracterul.

Lipsa dialogului autentic

Astazi, parintii nu isi mai fac timp sa isi asculte copilul, si cand reusesc sa isi faca, le este greu sa il asculte cu adevarat. Iubirea adevarata inseamna si sa il auzi pe celalalt, sa incerci sa intelegi ce nevoi are si mai ales sa il cunosti. Acesta este un efort pe care putini parinti il mai fac. Copiii au nevoie sa simta ca sunt ascultati, pentru a se deschide si a-si exprima sentimentele si gandurile. Daca copilul tau nu vine sa vorbeasca cu tine de bunavoie, ar trebui sa iti pui un semn de intrebare.

Consecinte negative:

Aceasta este o greseala uriasa si cu consecintele cele mai negative fata de copil. De regula, copilul care nu este ascultat si caruia nu ii este implinita nevoia de a fi important, de a conta pentru cei pe care ii iubeste, se indeparteaza de sine si poate ajunge sa se inchida in el si sa ii fie greu sa relationeze cu el insusi dar si cu cei din jur.

Pedepsesc copilul in momente de furie sau de criza

Atunci cand isi pedespesc copiii in momente de furie, exista intotdeauna riscul ca parintele sa se piarda cu firea si sa raneasca copilul.

Factori de stres precum problemele financiare, dificultatile de la locul de munca pot extenua parintele si il pot aduce in punctul in care se infurie la cea mai mica greseala a copilului, pedepsindu-l in mod neadecvat.

Repetarea unor astfel de situatii il vor face pe copil sa se simta confuz si trist sau furios, ca raspuns la furia parintelui, iar pe termen lung sa manifeste o instabilitate in comportament, ca urmare a inconsecventei parintelui in disciplinare.

Nu sunt disponibili pentru copiii lor

A fi disponibil pentru copilul tau inseamna mai mult decat a-l ajuta la lectii, a-l lua de la scoala, a-i pune masa. inseamna a comunica si a te juca cu copilul tau, creand astfel o conexiune care construieste increderea copilului in el insusi, il ajuta sa aiba relatii reusite cu alti copii sau adulti, ii da sentimentul de siguranta intr-o lume pe care inca nu o cunoaste.

Relatiile pozitive dintre copii si parinti conduc la structurarea pozitiva a personalitatii copilului, in timp ce relatiile defectuase dintre parinti si copii au efecte negative asupra copilului, ce se vor manifesta mai tarziu in viata adultului prin agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate.

Compensarea lipsei de atentie cu beneficii materiale

Este una dintre cele mai mari erori facute vreodata de parinti. Incercarea de a suplini nevoia de afectivitate cu jucarii sau orice alte recompense materiale atrage reactii violente din partea copilului, cerinte din ce in ce mai mari, frustrari si nemultumiri crescande care pot culmina cu tulburari de comportament.

Critica si compararea

Cui ii place sa fie criticat sau comparat cu altii? “De ce nu faci ca…X?”, “De ce nu esti ca…Y”, “De ce esti atat de….?” Copiii crescuti astfel au un respect de sine destul de scazut, se simt “outsideri” si vor avea tendinta sa fie subordonatii altor persoane. Acesti copii nu se bucura si nu-si apreciaza punctele forte, pentru ca nu au fost obisnuiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here