Metode de a pastra muscatele peste iarna.
Dacă nu poți să ții iarna în casă florile de mușcată, însă vrei să te bucuri de ele la primăvară, poți păstra rădăcinile. Mușcatele au rădăcini groase care pot fi păstrate cu ușurință peste iarnă, dacă le depozitezi într-un loc în care nu îngheață.
Înainte de primul îngheț, dezgroapă rădăcinile mușcatei și scutură-le bine de pământ. Înfășoară-le în hârtie de ziar sau agață-le cu rădăcina în sus, într-un loc răcoros și uscat. Un loc potrivit pentru păstrarea lor poate fi garajul, dacă temperatura de acolo nu scade sub 10 grade.
O dată pe lună, scoate rădăcinile de mușcată și pune-le în apă câteva ore, pentru a lehrăni. Asigură-te că înainte să le pui din nou la păstrare s-au uscat complet.
Frunzele se vor usca și vor cădea, dar nu te îngrijora. Dacă ai procedat corect, tulpina ar trebui să rămână fermă. În cazul în care tulpina se înmoaie, este posibil ca mușcata ta să nu supraviețuiască până la primăvară.
Înmulțește mușcatele din lăstari
O altă metodă de păstrare a mușcatelor este înrădăcinarea lăstarilor. Poți aplica această metodă fie ca să înmulțești mușcatele pe care le ai deja, fie pentru a le schimba cu altele noi.
• Folosește un cuțit ascuțit pentru a tăia lăstari de aproximativ 7 – 10 centimetri lungime și minimum trei noduri.
•
• Rupe frunzele de la baza lăstarului tăiat și îndepărtează mugurii de flori, dacă există. Asigură-te că tăietura de sub ultimul nod este oblică.
•
• Lăstarii astfel tăiați pot fi puși la înrădăcinat într-un amestec de pământ de flori și nisip. Pot fi puși în recipiente individuale sau în tăvi speciale. Lăstarii prind rădăcină și dacă sunt lăsați în recipiente pline cu apă.
•
• Acoperă recipientul cu lăstari cu folie transparentă din plastic și pune-l într-o zonă luminată, dar care nu se află în bătaia directă a razelor solare.
•
• Păstrează pământul lăstarilor umed. Îndepărtează folia de plastic și folosește un pulverizator pentru a uda plantele.
•
• Așadar, chiar și peste iarnă, mușcatele curgătoare se pot păstra foarte bine în casă sau într-un balcon încălzit. Florile lor vesele, de culori diferite – roz, roșu, mov sau alb – vor apărea odată cu venirea primăverii și îți vor răsplăti eforturile făcute în lunile geroase. Dacă vei urma acești pași simpli, mușcatele tale vor arăta mai bine ca niciodată la primăvară. Reține că ele trebuie să aibă apă și lumină din belșug, însă nu trebuie niciodată lăsate în bătaia directă a razelor soarelui.
Ciupirea muscatelor.
Ciupirea și tăierea
Mușcatele anuale, cele pe care le vedem peste tot în ghivece suspendate, nu au nevoie de tăiere propriu-zisă. În cazul acestora, îndepărtează de câte ori este nevoie florile ofilite pentru a stimula apariţia unor noi boboci.
Ciupirea este esențială dacă îți dorești mușcate dese, cu multe tulpini, pe care vor crește o mulțime de flori. Periodic, ciupeşte fără milă vârful lăstarilor pentru ca planta să se ramifice și să se îmbogățească.
Ciupirea constă în scurtarea ramurilor cu cel mult o treime. Ramurilor alungite, care nu au frunze, pot fi ciupite mai mult de atât.
În urma ciupirii, din mugurii laterali vor apărea tulpini noi. Important de știut este că ramurile care au flori nu se ciupesc!
În schimb, mușcatele perene, au nevoie de tăieri pentru a înflori frumos. În acest caz, este important să tai tulpinile plantelor bătrâne la jumătate din înălţime, pentru a favoriza apariţia de noi lăstari.
La mijlocul verii, după perioada de înflorire, plantele se lasă 5-6 săptămâni în repaus. Udă-le mai rar şi nu le mai pune îngrăşământ.
Spre toamnă, înlătură florile și frunzele uscate, iar crenguțele lungi taie-le la primul nod de frunză. Din tulpină se taie o treime.
Dacă considerați că este necesar, primavera puteți tunde mai tare planta, ea va înflori mai târziu, dar abundent.
• https://observatornews.ro/