,Mi se zbate ochiul”- Ce spun medicii despre acest lucru.
Atunci când ni se zbate ochiul, de obicei asociem acest lucru cu un eveniment bun sau rău care urmează să ni se întâmple – ochiul drept este aducător de fapte bune, pe când cel stâng nu tocmai. Acestea sunt doar superstiții, de cele mai multe ori aceste spasme oculare (denumite și miokimii) apar din cauza stresului sau a oboselii.
Cauzele spasmelor oculare
Cele mai incriminate cauze sunt lipsa de magneziu și de calciu din dietă, lucru care poate afecta toată musculatură, nu numai pe cea din jurul sprâncenelor și ochilor (așa apar și cârceii de la picioare). Recomandarea este de creștere a aportului de alimente bogate în acești nutrienți (cereale integrale, semințe de floarea-soarelui, de dovleac, de susan, de legume cu frunze verzi).
Tot pe primul loc în cauzele apariției spasmelor oculare se află și consumul excesiv de ciocolată neagră, cafea, alcool, ceai și alte băuturi energizante, astfel încât este bine să limitați consumul acestor alimente.
Sunt și boli care pot duce la formarea de spasme ale pleoapelor: răceală, gripă, sinuzită, anemia, diabetul, însă aceste cazuri sunt rare. Bineînțeles, lipsa odihnei sau stresul au și ele un rol în apariția de reacții ale musculaturii pleoapelor.
Cauzele locale sunt: iritații oculare, alergii, corpii străini oculari sau sindromul de ochi uscat
Dacă aceste tresăriri ale pleoapelor nu dispar de la sine într-o săptămână sau dacă apar și alte simptome (fotofobie, durere oculară, vedere încețoșată și neclară), ar trebui să consultați un medic oftalmolog pentru a exclude și alte diagnostice.
Nu uitați primele măsuri de reducere a spasmelor oculare – renunțați la cafea/ciocolată și dormiți mai mult! Uneori, și compresele calde din jurul ochilor ajută la relaxarea musculaturii.