Mod de preparare a cafelei si a siropului de cicoare. Cicoarea este recomandata în special pentru cei cu probleme hepatice, și nu numai.

0

Mod de preparare a cafelei si a siropului de cicoare. Cicoarea este recomandata în special pentru cei cu probleme hepatice, și nu numai.

Cafeaua de cicoare

Se prepară din două linguriţe de rădăcini de cicoare (prăjite puţin şi măcinate cu ajutorul râşniţei de cafea) şi o cană de 200 ml de apă. Băutura se fierbe timp de cinci minute, apoi se îndulceşte cu miere sau cu fructoză. Se recomandă câte două căni pe zi.

Siropul de cicoare

Se prepară dintr-un litru de infuzie în care se adaugă 800 g de zahăr brun ; siropul se fierbe la foc potrivit, până în momentul când lichidul devine gros, de consistenţa smântânii. Siropul este indicat în afecţiunile digestive ale copiilor (câte o linguriţă de trei ori pe zi). De asemenea, acest sirop combate accesele de tuse.

Indicaţii terapeutice

Preparatele pe bază de cicoare sunt recomandate în caz de  boli hepatice şi biliare, constipaţie, diabet zaharat, oboseală fizică şi intelectuală.

Cicoarea imbunatateste tranzitul intestinal si combate constipatia.

Reduce nivelul de zahar din sange – tot datorita continutului de inulina, si nivelul de zahar din sange este redus de consumul de cicoare

De asemenea, calmează durerile abdominale, protejează ficatul şi fierea, combate oboseala şi ajută la concentrare şi ajută la detoxifierea organismului.

 Principiile active care intră în compoziţia plantei, stimulează digestia, curăţă ficatul şi splina, detoxifică organismul, scad colesterolul şi glicemia, calmează uşor sistemul nervos, au efect uşor laxativ, stimulează, dar şi inhibă pofta de mâncare.

Inulina din cafeaua de cicoare este o formă de fibră alimentară naturală care ajută la slăbire și la menținerea unei greutăți optime. Cafeaua din cicoare taie senzația de foame căci afectează ușor grelina, un hormon care face legătura cu centrul foamei.

 Crește absorbția calciului și a magneziului și conduce la creșterea bacteriilor bune din intestine (prebiotice) ceea ce înseamnă că ajută la sănătatea colonului. 

Radacina de cicoare este o sursa buna de fibre, ce pot ajuta la imbunatatirea mai multor aspecte ale sanatatii digestive.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here