Modul de preparare a lebarului de casa.
Ingrediente: 1,3 kg ficat de porc, 700 g carne de porc, 300 g slănină crudă, 300 g slănină afumată, 4 cepe, 2 linguri cu ulei, 4 foi de dafin, 1 lingură cu piper boabe, sare, 1 lingură cu piper măcinat, intestine (maţe) groase de porc.
Mod de preparare: se curăţă maţele de grăsime, se spală bine şi se pun în apă rece cu oţet. Între timp, ficatul se pune în apă rece până se albeşte (se elimină sângele). Apoi se taie în bucăţi mai mici şi se fierbe timp de 15-20 de minute în apa în care s-au adăugat sarea, piperul boabe şi foile de dafin. Se pun la fiert carnea şi slănina crudă în apă cu sare, piper boabe şi foi de dafin. Se lasă ambele la răcit. Se curăţă ceapa, se toacă mărunt şi se căleşte în puţin ulei. Ficatul, carnea, slănina fiartă şi cea afumată precum şi ceapa călită se trec prin maşina de tocat, cu sita mijlocie. Se presară sare şi piper măcinat după gust şi se amestecă bine. Se sărează şi se piperează după gust. Se scoate cuţitul, se montează pâlnia şi se trage maţul pe ea. Se umple maţul cu ajutorul maşinii. Se leagă la capete şi se pune la fiert în apă cu sare, boabe de piper şi foi de dafin. Se fierbe timp de 30-40 de minute la foc mic fără a lăsa să dea în clocot. Se scoate şi se pune la răcit şi la uscat, presat între două tocătoare de lemn.