Nu mai aruncați cojile de portocale. Ele sunt folositoare.

0

Nu mai aruncați cojile de portocale.  Ele sunt folositoare.

Cojile de portocale ajung de cele mai multe ori la gunoi, chiar dacă ele pot fi refolosite în foarte multe moduri. Pe lângă rolul de odorizant de cameră, cunoscut de majoritatea persoanelor, cojile de portocale se pot transforma într-un tratament cosmetic foarte eficient, care îți curăță fața în profunzime. Trebuie doar să le transformi într-o pulbere, să le amesteci cu iaurt și miere și să aplici amestecul pe față. În plus, cojile de portocală reprezintă și un truc ingenios pentru a ține animalele departe de ghivecele cu flori.

.Ce se întâmplă atunci când pui coji de portocală în ghiveciul cu flori?

Puse în ghiveciul cu flori, cojile de portocale nu numai că ajută solul să devină mult mai fertil și să favorizeze dezvoltarea plantelor, ci reprezintă cea mai eficientă modalitate pentru a ține animalele de casă departe de florile tale, potrivit secretele.com. Mai exact, atunci când pui cojile în ghiveci, acesta împrăștie în jurul lor un parfum foarte puternic, care devine deranjant pentru animalele de companie. Astfel, pisicile și cățeii nu se vor mai apropia de florile tale, iar tu nu vei mai fi nevoită să strângi tot timpul pâmântul împrăștiat în toată casa.

Pentru un efect și mai puternic, poți măcina cojile de portocale și le poți amesteca cu o linguriță de cafea, acest amestec având o mai mare tărie și făcând animalele de companie să stea departe de ghiveciul cu flori.

1. Combat acneea

Masarea tenului cu coji de portocală ajută la curăţarea porilor şi la ameliorarea acneei. De asemenea, eficientă este şi masca de faţă din coji de portocale date prin blender.

2. Dau luminozitate pielii

Ai un ten tern şi îmbătrânit? Nu ai răbdare să îţi prepari măşti de faţă? Soluţia este să te masezi pe faţă cu coji de portocală, acestea funcţionează ca un adevărat agent de iluminare pentru ten. Cojile de portocală sunt bogate în nutrienţi şi fitonutrienţi care dau fermitate şi strălucire pielii. Ştiai că 100 de grame de coji de portocală conţin mai multă vitamina C decât aceeaşi cantitate de fruct?

3 – Funcţionează perfect ca scrub pentru corp

Masajul cu scrub din coji de portocale te va ajuta nu numai să scapi de celulele moarte de la suprafaţa pielii, dar să îţi şi relaxezi muşchii. Cum îţi prepari scrubul perfect din coji de portocale? Lasă la uscat pentru o săptămână mai multe coji de portocale, după care dă-le printr-o râşniţă şi transformă-le în pudră. Amestecă această pudră cu 2 linguri de zahăr şi 2 linguri de ulei de măsline şi masează-te pe corp.

4.Dau stralucire mobilei

Cojile de portocale dau stralucire mobilelor fara sa le pateze. Ele functioneaza ca un fel de burete care absoarbe praful si curata mobila, lasand in urma cu parfum innebunitor. 

5. Elimina mirosul neplacut din pantofi

Ai niste pantofi care au capatat un miros neplacut si nu-ti mai vine sa te descalti cand mergi in vizita? Pune peste noapte cate un saculet de coji de portocala in fiecare pantof si mirosul va fi eliminat.