Tradiții, obiceiuri și despre Inaltarea Domnului care se sărbătorește anul acesta pe 28 mai.

0

Tradiții, obiceiuri și despre Ialtarea Domnului care se sărbătorește anul acesta pe 28 mai.

Înălțarea Domnului este sărbătorită, în calendarul creștin-ortodox, la 40 de zile de la Paşte. Această sărbătoare mai este cunoscută şi sub numele de Ispas. Înălţarea Domnului marchează ziua în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!“.

În această zi, Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Din Biblie aflăm că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Deci apostolii au fost martorii acestui eveniment. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut.

De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas. Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul “Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Deși între credincioși salutul se mai folosește zece zile, până la vecernia din seara dinainte de Cincizecime sau Rusalii.

Tradiţii de Înălţarea Domnului

Dacă de Paşte creştinii se salută între ei adresându-şi cuvintele “Hristos a înviat!”, în această zi de mare sărbătoare, creştinii folosesc formula de salut “Hristos s-a înălţat!”.

Totodată, despre cei care mor în ziua de Ispas se spune că ajung direct în ceruri. Mai mult, cerurile sunt deschise între sărbătoarea Paștelui și cea a Înălțării…

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

Oamenii îşi leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că se spune că şi Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării.

Se fac pomeni şi se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Este ultima zi când se mai pot mânca ouă roşii.

Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul. În unele zone oamenii se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here