Valentin Perduș a fost abandonat lângă o cale ferată de mama lui si a crescut la orfelinat, astăzi este medic.

0
loading...

Valentin Perduș a fost abandonat lângă o cale ferată de mama lui si a crescut la orfelinat, astăzi este medic.

După ce am ascultat povestea doctorului Valentin Perduș, am ajuns la concluzia că viața lui este ca un roman de aventuri în care eroul principal se luptă cu toți demonii care vor să-l oprească din drumul său.

Valentin Perduș este, cu siguranță, un învingător, un om care a dorit să-și depășească condiția și să nu devină o victimă. El ar putea fi un exemplu de perseverență și ambiție.

Viața i-a început la o margine de cale ferată, acolo unde mama sa l-a abandonat imediat după naștere. Destinul a făcut să fie găsit și salvat, însă calvarul abia începea pentru el.

A trecut dintr-un orfelinat în altul. Și asta nu a fost ușor pentru că abuzurile erau la ordinea zilei, iar foamea era deja o stare permanentă. Atmosfera din orfelinatul de la Buşteni, locul în care a petrecut 12 ani, m-a cutremurat.

„Eram cam 500- 550 de copii. Nu pot și cred că nici nu vreau să vă povestesc prin ce treceam cu toții. Am împărțit totul între noi, zilele erau un chin pentru fiecare. Noii veniţi erau asupriţi, erau bătuți, erau nişte sclavi. Când am ajuns acolo prima dată, la 6 ani, mai mulţi copii mai mari ne savurau pur şi simplu din ochi. Eram ca nişte iepuri care urmau să fie vânați, mâncaţi, devoraţi de hiene! Unii au rezistat. Alții au murit. Și nu puțini au rămas cu infirmităţi. Mâncarea, pe lângă faptul că era puțină, era și proastă. De cele mai multe ori ajungea la porci, pentru că niciunul dintre noi nu o putea mânca. Da, am cerșit. De foame, mergeam la biserică unde primeam colivă sau colaci. Așa ne domoleam foamea”, a povestit Valentin Perduș pentru Q Magazine.

La 18 ani, vârsta majoratului, a fost dat afară din orfelinat. Nu avea nicio speranță de mai bine. Absolvise cu greu 8 clase, iar asta nu era nici pe departe vreun atu pentru Valentin. Refuza să fie debusolat, refuza să se alăture celor care, neștiind ce să facă cu propria viață, au ales drumul negru, cel al furtișagurilor, prostituției, drogurilor. Avea o arzătoare dorință de a deveni un om pe picioarele lui.

A decis să ceară ajutor. Astfel, a început să bată la mai multe uşi, iar prima care i s-a deschis a fost cea a redacţiei ziarului „Prahova”. Cu ajutorul ziariștilor de aici a fost integrat în sistemul de învățământ, a făcut cursuri de ucenici şi o școală profesională.

Visul lui Valentin nu era, însă, acela de a face încălțăminte. Voia mai mult. Voia să fie doctor. Dar pentru asta, nu era îndeajuns ceea ce făcea.

„Mi-am dorit să fiu medic de când am zărit-o pentru prima dată pe una dintre asistentele de la orfelinat. Era extraordinară. Îi apăra pe copii și le îngrijea nu doar rănile, ci și sufletul. A fost sursa mea de inspirație. Atunci am înțeles că a purta halatul alb este un privilegiu și, în același timp, o obligație. Halatul alb de doctor arată tuturor că acela care îl poartă este un om instruit, un om educat, un om în slujba altor oameni”, ne-a spus Valentin Perduș.

loading...

Încă nu terminase profesionala când a decis că viața lui trebuie să ia o altă turnură. A început să se intereseze de facultățile de medicină din țară. A exclus din start Bucureștiul, pe listă rămânând doar Cluj, Târgu Mureș și Iași. Cu puținii bani pe care îi avea s-a urcat în trenul de Cluj și s-a dus la Inspectoratul Școlar de acolo pentru a se lămuri care este exact drumul pe care trebuie să-l urmeze pentru a ajunge la destinația dorită. A fost ajutat să se transfere în Cluj. Și-a terminat profesionala și s-a înscris la liceu.

„Nici să vorbesc ca lumea nu știam. Să vă spun drept, nici să citesc nu eram în stare. Au fost oameni în viața mea care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi. A fost o doamnă, care cu răbdare infinită, m-a ajutat să depășesc aceste probleme. Nu știți câte pietre am ținut în gură, ca exercițiu de vorbire.”, a povestit Valentin.

A luat bacalaureatul la 22 de ani. După ce a luat diploma de absolvire a 12 clase, avea două posibilităţi: să dea la Medicină sau să urmeze post-liceala sanitară. Ca să-și împlinească visul, învăța în biblioteca orașului. Stătea câteodată până la închidere. Bibliotecarele îl cunoșteau deja și câteodată îi mai împrumutau cărți, deși nu era permis.

A ajuns prea târziu pentru înscrierea la Medicină, aşa că s-a înscris la Colegiul de Asistenți Medicali, unde a intrat al doilea.

Nu i-a venit să creadă şi a rugat o doamnă, care se afla în spatele lui, să îl ajute să citească rezultatul.

După ce a absolvit cu brio s-a hotărât să plece la Oradea, unde a dat admiterea la Facultatea de Medicină și Farmacie. A luat şi aici examenul, dar pentru că secretariatul facultății a comunicat defectuos, nu a ajuns la timp să confirme locul şi acesta a fost repartizat altui candidat. A cerut explicații, a fost trimis la președintele Comisiei de Admitere, dar acesta i-a spus să se ducă la rector. A fost primit, într-un târziu, dar cu ţipete şi reproşuri.

Sursă:https://www.qmagazine.ro/

loading...